Am ținut cartea aceasta în bibliotecă aproape 3 ani.Ştiu sigur că am cumpărat-o pentru a rotunji valoarea unei comenzi online, a fost de asemenea exagerat de ieftină, vreo 7 lei.Am ales-o totuşi pentru că m-a atras fraza scrisă pe copertă şi am zis că la banii aştia merită să o încerc.
“Ziarele au spus despre ea că a umplut un sat întreg de sifilis…”
Am aflat acum că autoarea chiar a pornit scrierea romanului de la un articol real întalnit în ziar, care suna exact aşa.
Şi după toți aceşti ani în care a adunat praf pe raftul meu,în aprilie am ales-o, în urma unei promisiuni făcute mie însămi: să nu mai cumpăr cărți şi să citesc cărțile pe care le am de ceva timp în bibliotecă.
Acum că am citit-o am mustrări de conştiință că nu am citit-o mai devreme, pentru că a devenit instant una din favoritele anului 2017. Deşi consider că acest adjectiv este folosit în multe cazuri fără să îşi aibă rostul şi chiar dacă îl urăsc o să-l spun: CARTEA ESTE GENIALĂ!
Date tehnice
Editura: Trei
Anul apariției: 2009
Număr pagini: 313
Date despre autor
Doina Ruşti este autoarea romanelor “Omulețul roşu”, “Zogru” şi “Fantoma din moară”, scrieri foarte bine primite în lumea literară şi recompensate cu premii, între care se numără nominalizarea la Cartea Anului 2008 şi Premiul pentru proză al Asociației Scriitorilor din Bucureşti, pe 2007.De asemenea, a publicat basme, povestiri şi nuvele. Unele dintre scrierile ei au fost traduse în bulgară, franceză, spaniolă şi engleză.
Doina Ruşti este profesor la o facultate de cinematografie şi este specialistă în teoria simbolurilor.
Sinopsis
“Am deschis ziarul şi-am citit o frază care mi-a făcut gaură în creier: o prostituată de 11 ani a umplut un sat întreg de sifilis.Bineînțeles, ştiu foarte bine că în jurul meu există prostituție infantilă, copii mutilați, agresați, ucişi, împinşi să supraviețuiască în genunchi, de cum văd ochiul soarelui. Dar în titlul acesta de ziar mai era ceva: o făloşenie grețoasă a vânătorului de rating. Povestea mergea în mod pervers pe amănunte de genul că fetița se prostituează încă de pe când avea 9 ani şi că printre clienții ei se numără chiar şi bărbați de 80 de ani. Deşi ştirea a fost apoi preluată în aproape toate cotidienele importante, era evident că nimeni nu se obosise să investigheze sau măcar să verifice informația. Şi tocmai această indiferență năucitoare m-a făcut să scriu un roman.
Lizoanca este fetița despre care ziarele au scris că a umplut un sat întreg de sifilis.În realitatea istorică însă, ca şi în paginile acestei cărți, Lizoanca este o fetiță dârză ,inteligentă şi care trebuie să facă față unei lumi teribile.Ea este o luptătoare.”-Doina Ruşti
Personajele
Mi-a plăcut foarte mult că roman este împărțit în 3 capitole mari, urmate de epilog:
1.Unsprezece ani-11 capitole despre Lizoanca şi 4 fante în existența unui sat liniştit
2.Lista Sanitarei-24 capitole despre Lizoanca şi 6 secrete
3.Pantofiorii de tinichea-8 capitole despre Lizoanca şi 3 amintiri învechite
Astfel în prima parte cunoaştem personajele importante, care se vor dovedi pe mai departe nişte personaje cheie.
Cartea începe cu povestea Lizoancăi. Fiecare personaj ascunde cate o poveste tristă ,însă povestea Lizoancăi este de departe cea mai dramatică.O fetiță de 11 ani este bătută, abuzată psihic de tatăl său, tiparul copilului scăpat de sub control, care nu merge la şcoală şi ia decizii de capul lui, în cazul Lizoancăi ideea de a se prostitua.
În ciuda traumelor suferite, Lizoanca m-a uimit cu tăria ei de caracter şi cu puterea de a reuşi să depaşească tot ce i se întâmplă.Nu de puține ori m-am trezit că râdeam când citeam dialogurile şi gândurile ei, deşi poate nu erau de râs.
“Lizoanca rânji din nou.Expresia asta 《şcoala de corecție》 i se părea o chestie inventată şi de necrezut. Cum dracu să existe o şcoală care să se numească aşa? Precis o scornise vaca asta care face pe nebuna ca s-o asculte toți idioții aştia de învățători.”
Tot în prima parte facem cunoştință cu gaşca de prieteni a Lizoancăi, Goarna, Nuța şi Titoaşcă, toți având aceeaşi ocupație ca ea, dar şi cu oamenii satului:Greblă, care din client va deveni un sprijin pentru Lizoanca ,Petrache, Păduchioasa şi Cristel, tatăl fetiței.Nişte nume mai potrivite pentru cadrul satului românesc în care suntem purtați,nici că se putea să aleagă autoarea.
“De aceea îi spuseseră Lizoanca, de-a dracu ce era. I-ar fi putut zice Eliza, Eli ori Lizuca.Dar nu i s-ar fi potrivit.Pe când Lizoanca era ca o mănuşă: o arăta ursuză şi greu de clintit.”
Acțiunea
Acțiunea propriu-zisă începe cu partea a 2-a, când ne este introdus un personaj nou, Sanitara, asistenta satului, care vrea să întocmească o listă cu toate “victimele” îmbolnăvite de Lizoanca.
Începe aşadar un maraton de întâmplări tragi-comice, care m-au dus cu gândul la schițele lui Caragiale, apoi mă făceau să îmi imaginez că citesc un roman compus din Lolita lui Nabokov şi Amintirile lui Creangă. Interesantă combinație, nu?
Lumea satului ne este creionată cu oamenii săi, naivi şi simpli, care judecă şi acționează aprig, lucru care te fascinează şi te revoltă în acelaşi timp.Sunt folosite uneori expresii şi cuvinte vulgare, care însă nu te fac să roşeşti, ci te poartă mai departe în această atmoaferă rurală.
Cel mai greu mi-a fost să citesc fragmentele în care era descrisă relația dintre Lizoanca şi tatăl ei, realizam clar că toate acele lucruri îmi sună foarte cunoscut, pentru că auzim de ele foarte des în zilele noastre. O chestiune tragică şi actuală, fiindcă peste tot întâlnim copii abuzați cu bestialitate, chiar şi de părinți, defavorizați, care trăiesc aşa, îndurând, fără să primească ajutor.
“O privea şi ştia imediat că ea îl urăşte. Se uita în ochii ei şi-o vedea disprețuitoare.Nu avea dragoste, nu avea respect şi nu voia să priceapă care-i este datoria.Cum să înveți pe cineva să-şi ştie locul şi să aibă respect față de părintele lui care i-a dat viață şi nu l-a lăsat să moară într-un şanț, mozolit de-o mână de pământ? E sămânța lui pe care a lăsat-o să crească şi ea se uită la el ca la un duşman.Acum doar se uită.Dar când mai creşte, o să-i dea în cap.Nici acum nu e mică, e cârlancă mare.14 ani? Nu chiar. Avea 5 când a plecat ăla…Vasăzică, şapte din opt fac unu.Are 11 ani.”
“Simte o funie în jurul gâtului numai cât îi aude vocea, iar dacă îi cere ori o trimite undeva e ca şi cum ar arunca peste ea o găleată de zoaie: murdărită, umilită, fără drepturi şi mai ales fără nicio dorință de viață…Însă este el.Fața lui de bou, care-o zgârie din plămân până-n creier.Cum de n-a avut şi ea norocul unui tată ca lumea, care s-o fi lăsat să se uite la televizor, să-i fi cumpărat rochii frumoase ori s-o fi dus la oraş…?”
De când am ridicat cartea mi-a răsărit în minte ideea că, este neinspirată coperta, pentru că nu vedeam legătura.
În partea a 3-a apare acest personaj nou, Trestiana, o cântăreață de vârsta Lizoancăi pe care aceasta o vede la televizor, aranjată, curată, îmbrăcată în rochiță şi pantofiori. O marchează şi devine pentru ea un model, visând să aibă şi ea rochie şi pantofiori precum Trestiana. De aici şi imaginea de pe copertă, care de altfel am constatat că este aleasă perfect.
Spre finalul cărții am avut parte de un şoc în legătură cu această Trestiana. Iubesc genul ăsta de carte, în care te apropii de final, crezi că ai aflat tot şi apoi îți dă o ultimă lovitură care te face knockout.
Consider că romanul a fost scris într-un stil perfect, uşor de citit şi înțeles, te face să fii trup şi suflet alături de personaje, să te bucuri şi să te enervezi alături de ele…şi la final să priveşti retrospectiv asupra vieții tale:
Eu ce făceam la 11 ani?
Lizoanca a devenit clar unul dintre personajele mele preferate. O să vă mai las 2 fragmente care m-au uns pe suflet:
“Scria apăsat, cu toată atenția prinsă, dar după un timp se opri cu fața încruntată. Nu mai ştia cum se face litera R. Nu-i venea să creadă că uitase un lucru atât de simplu. O literă pe care o credea la cheremul ei. Îşi aducea aminte şi lecția când îl învățase pe R, dar când voia să vadă în minte tabla neagră de care Preduică se apropia tiptil, ținând cu doua degete creta, imaginea dispărea într-o ceață spumoasă, luată de o mână, de cineva care voia ca ea să nu găsească această literă, care nici măcar nu era prea importantă. Perindă prin minte alfabetul şi-şi aminti cum îşi scria numele pe eticheta albă. Însă litera R rămânea pierdută. Până la urmă continuă şi-aşa, fără ea, lăsând loc liber, pentru când avea să-şi aducă aminte semnul ascuns al literei R.
Scrisese apăsat, cu linii albicioase şi intrate bine în carnea pietrei antice: MUIE C ISTEL.”
“-Cu cine ți-ar plăcea să semeni dintre oamenii pe care-i cunoşti?
Lizoanca se gândi o bună bucată de vreme. Aceasta era chiar o întrebare grea. Cu părinții nici într-un caz, pe Tori nici n-o punea la socoteală, Goarna era cam nasoală şi nefericită tot timpul, Vică mirosea a lapte stricat, Greblă era cam mototol. Nu-i plăcea nimeni într-aşa măsură încât să vrea să fie ca el. Nici măcar Trestiana, care avea o față de mâță prefăcută. De ce-ar fi vrut să fie ca cineva? Ea voia să fie exact cum era. Lumea din jur ar fi trebuit să fie pe măsura dorințelor ei, şi-atunci s-ar fi văzut adevărata ei față.”
Notă: 5+/5
Sper ca v-am convins să o încercați.Lectură placută!💜
Ce Citeşte Elena 