Recenzie American Psycho-Bret Easton Ellis

Oficial pot să afirm că am citit cea mai șocantă și bolnavă carte. Dacă știe cineva alta mai dementă ca American Psycho, aștept sugestii…Mă rog, nu prea curând că trebuie să mă vindec psihic în urma acesteia.

În mod normal eu nu prea mă uit la filme de groază sau filme foarte violente, ironia este că în schimb citesc astfel de cărți. Mi se pare mai puțin înfricoșător atunci când îmi imaginez eu ceea ce citesc, decât atunci când urmăresc imaginația altuia. Acest lucru s-a întâmplat și cu American Psycho, știam de film și mă atrăgea pentru că juca Christian Bale rolul psihopatului, însă nu am ajuns niciodată să-l vizionez, așa că am zis să încerc întâi cartea.

Acțiunea este plasată în America anilor 80, într-un Manhattan amorțit, cu Patrick Bateman în prim plan. Tipul, un tânăr de 27 de ani, lucrează la o firmă pe Wall Street, iar prin ochii lui o să avem acces la viața bună a New York-ului. Patrick este chipeș, bogat, inteligent, pasionat de modă, observă și ne povestește în detaliu cu ce este îmbrăcată fiecare persoană cu care interacționează, numind și firmele articolelor respective. Pasionat de mâncaruri fine, mare consumator de cocaină și prostituate, practică sexul aproape ca pe un sport, tratează femeile ca pe o carne bună de tranșat și totuși ceva lipsește. În ciuda vieții perfecte pe care o are, el se simte gol, plictisit și încearcă să umple acest gol prin crime, violuri și tortură.

Am citit destul de repede primele 250 pagini, în care nu s-a întâmplat absolut nimic ciudat și începusem să cred ca exagerează lumea cu adjectivele negative, apoi am intrat în pâine cum s-ar zice.

Patrick își alegea o victimă la nimereală, de pe stradă sau din anturajul lui, eventual un cerșetor de care își bătea joc întâi și pur și simplu îl omora în stradă, apoi pleca acasă liniștit. Dar erau victime care pătimeau mai mult, violuri, tortură cruntă, ba chiar pe unele le măcelărea lăsând diverse părți și organe prin apartamentul lui luxos ca să se descompună. Ca să nu mai zic de momentul în care a decis să gătească acele bucăți de carne și să le mănânce.

Nu am crezut niciodată că mintea omului poate să scornească astfel de scenarii. Pur și simplu de neimaginat. Scene atât de violente, sadice, scârboase,scene care mă făceau să mă înfior și îmi întorceau stomacul pe dos, decapitări, ciopârțiri de corpuri umane și violență împotriva animalelor, toate descrise cu atâtea detalii șocante. Și acum o să vorbească psihopatul din mine, s-ar putea inventa o pedeapsă, dacă furi ești condamnat să citești American Psycho timp de 3 ani, fără eliberare condiționată și atunci să mai vedem ce face hoțul nostru.

Cu toate astea, aici intervine surpriza, cartea mi-a plăcut! E ceva ce nu pot să înțeleg! Pe lângă scenele mai sus menționate, viața tinerilor prezenți în carte este și foarte amuzantă. Dialogurile lor prostești, în care ei încercau să poarte discuții inteligente, detalii despre cum se poartă șoșetele sau nu știu ce veste Armani, întâmplări ilare, o combinație ciudată…acum râd în hohote iar peste o secundă strâng din gură de silă…una calda, una rece. Stilul foarte relaxat a lui Ellis face cartea ușor de citit și înțeles, mai puțin de digerat.

Acest monstruleț de carte mi se pare o satiră la adresa acestei categorii de oameni, bogătanii fără creier, dar și a miserupismului prezent din belșug în respectiva decadă și bineînțeles și în zilele noastre. Patrick a avut câteva momente în care și-a recunoscut crimele în fața amicilor lui, aceștia însă nu-l iau în seamă și consideră că totul este o glumă, fără să ceară mai multe detalii, fără să își imagineze că cineva cu un statut ca al lor este capabil de așa ceva. De asemenea în momentele în care acesta agresa și omora oamenii pe stradă, o făcea relaxat pentru că nimeni nu intervenea. De aici pornește și nedumerirea mea dinspre final, când ca și Patrick, care nu este luat în seamă de lume, am început să mă întreb dacă oare chiar a comis toate ororile acelea sau totul a fost în imaginația lui?!

Bret Easton Ellin a fost pus la zid când a publicat American Psycho, a primit chiar și amenințări cu moartea și totuși o să rămână în istorie cu romanul său îndrăzneț.

American Psycho este un roman șocant, dur pentru sensibilitatea oricui, insuportabil uneori, trebuie să ai un stomac tare ca să-i reziști și dacă reușești acest lucru sigur o să te pună puțin pe gânduri. Cui o recomand? O recomand oamenilor curajoși, care vor să iasă mult din zona lor de comfort, care vor să descopere ceva nou, oameni curajoși cu un stomac tare desigur 🙂

Oare sunt și eu un Romanian Psycho doar pentru că mi-a plăcut American Psycho? Dilemă.

Multumesc Cartepedia.ro pentru exemplar, pentru o carte care o să mă bântuie toată viața, pentru o carte greu de uitat.

Cartea poate fi găsită aici.

Recenzie Viața secretă a marilor scriitori-Robert Schnakenberg

Date tehnice

Editura: Art

Anul apariției: 2017

Număr pagini: 303

Descriere

Niciodată marea literatură n-a fost atât de amuzantă.
Pornind de la William Shakespeare şi ajungând până la Thomas Pynchon, Viaţa secretă a marilor scriitori ne prezintă o serie de portrete scandaloase şi necenzurate ale scriitorilor celebri, încercând să abordeze toate întrebările dificile pe care profesorii de liceu se tem să le pună: Care-i treaba cu Lewis Carroll şi fetiţele? E adevărat că J. D. Salinger își bea propria urină? Cu câte femei ‒ şi bărbaţi – s-a culcat, de fapt, Lord Byron? Şi cum se face că lui Mark Twain nu-i plăceau copiii?

Părerea mea

VIAȚA SECRETĂ A MARILOR SCRIITORI ne propune să tragem cu ochiul în spatele cortinei, în spatele vieților perfecte ale marilor scriitori ai lumii. În aparență perfecte, pentru că aşa ne-au fost creionate de profesorii noştri la şcoală. Cine poate refuza o asemenea invitație?

Cum sunt o mare amatoare de picanterii şi mici bârfe, nu am putut să refuz chemarea acestei cărți. M-a atras inițial coperta, însa când i-am văzut conținutul am regasit câțiva din scriitorii mei preferați şi a trebuit să o am.

Acum că am citit-o o pot încadra în categoria cărților care nu trebuie să lipsească din biblioteca unui cititor împătimit.

Pe lângă conținutul savuros, cartea în sine este foarte frumoasă-pagini foarte groase şi de calitate, ilustrații comice, scris colorat, multe chenare care fac lectura mai uşoară. Fiecare din cei 41 scriitori prezenți în carte beneficiază de o fişă personală ce cuprinde: data naşterii şi a decesului, zodia, naționalitatea, cele mai importante titluri, scriitorii contemporani si rivalii, stilul literar şi o vorbă de duh. După scurta prezentare încep a curge secretele şi curiozitățile despre fiecare în parte.

Mi s-a părut o lectură pe cinste, Robert Schnakenberg a ales să scrie foarte relaxat, simplu, interactiv şi cu mult umor. Desigur şi selecția scriitorilor mi se pare potrivită, consider ca orice cititor a citit cel puțin 5 scriitori regăsiți în carte.

Eu am citit-o pe nerăsuflate, însă este cartea aia pe care o poți ține la capătul patului, din care poți citi 1-2 capitole înainte de culcare.

Mi-am luat şi foarte multe notițe, o să vă las acum câteva din secretele mele preferate în speranța că vă vor convinge să căutați această carte.

 William Shakespeare

-avea dificultăți în a-şi scrie numele

-a făcut avere prin furtişaguri şi a practicat cămătăria

-îşi înşela nevasta cu neruşinare şi a avut copii cu multe femei

Charles Dickens

-a lucrat în copilărie la o fabrică de cremă de ghete (lipea etichete pe borcane)

-era obsesiv-compulsiv şi nu scria până ce totul în jurul lui era într-o anumită poziție

-se pieptăna de sute de ori pe zi

-era superstițios, atingea lucrurile de câte 3 ori pentru noroc

-era fascinat de morga din Paris, petrecea ore în şir privind cadavrele de acolo

-era răutăcios( Scrooge din Colind de Crăciun personaj inspirat de propria atitudine)

Mark Twain

-fuma între 20-40 trabucuri pe zi (cele mai ieftine şi de proastă calitate, în ciuda faptului ca avea bani)

-a ținut un discurs despre pârțuri în fața unui public în care se afla regina Victoria

-adora pisicile, închiria pisoii vecinilor pentru a-i ține companie

-pe cât de mult iubea pisicile pe atât de mult detesta copiii

Oscar Wilde

-spunea “Cultivarea leneviei ar trebui să fie scopul oricărui om”- mult adevăr a grăit pentru ca nu a muncit nicio zi din viața lui

-mama lui îl îmbrăca în rochițe când era mic

-şi-a declarat în public orientarea sexuală

H.G. Wells

-s-a aflat pe lista lui Hitler cu personalități britanice ce trebuie executate degrabă

Virginia Woolf

-s-a sinucis în timpul celui de-al doilea război mondial, şi-a pus pietre în buzunare şi a intrat într-un râu

-scria stând în picioare

În urma atâtor secrete aflate i-am găsit fascinanți pe F.Scott Fitzgerald, Ernest Hemingway si Virginia Woolf, mi-a fi plăcut să am ocazia să iau masa cu acest trio misterios.

Multumesc Cartepedia.ro pentru exemplar.

Cartea poate fi găsită aici.

Recenzie Crima din Orient Express-Agatha Christie

Date tehnice

Editura: Rao

Colecția: Top 10 Romane Favorite

Anul apariției: 2014

Anul publicării: 1934

Număr pagini: 247

Date despre autor

Agatha Mary Clarissa, Lady Mallowan (nascută Miller; 15 septembrie 1890–12 ianuarie 1976), cunoscută în general ca Agatha Christie, a scris romane polițiste, nuvele si piese de teatru. Celebră mai ales pentru cele 80 de romane polițiste, în principal pentru cele care au ca personaje principale pe Hercule Poirot sau pe Miss Marple, este considerată unul dintre cei mai importanți şi inovatori autori ai genului.
Alături de William Shakespeare, Christie este cel mai vândut scriitor al tuturor timpurilor, cu peste 2 miliarde de exemplare traduse în peste 60 de limbi.

Părerea mea

A treia carte citită de la Agatha Christie şi cea mai bună până acum. Tot anul acesta am mai citit Pericol la End House, care m-a impresionat mult, însă Crima din Orient Express o depăşeşte detaşat.

Îmi place foarte ediția şi colecția volumului meu, pe lângă coperțile frumoase, la începutul fiecărei cărți găsim lista cu romanele favorite ale Agathei. Cu siguranță vreau să le citesc pe toate.

Romanele polițiste mi se par perfect pentru vremea de afară, toamnă, zile ploioase. De aceea mi-am planificat 2 cărți ale Agathei pentru toamna aceasta.

Personajul principal, Hercule Poirot, mi se pare interesant şi misterios, însă mărturisesc faptul că nu am ajuns încă să-l îndrăgesc foarte mult, de altfel nu era nici preferatul Agathei, aceasta preferând-o pe Miss Marple.

Crima din Orient Express este structurată după rețeta clasică: crima, mărturisirile martorilor şi la final descoperirea criminalului. Ideea este că Agatha Christie are un stil aparte de a povesti, include multe detalii care te transformă pe tine ca cititor într-un mic detectiv, te trimite pe piste false, urmând ca la final să-ți demonstreze total opusul la ce bănuiai tu.

Acțiunea se petrece într-un tren, Simplon Orient Express. Hercule Poirot ajunge accidental în trenul respectiv în urma unei schimbări de destinație de urgență. Trenul rămâne înzăpezit într-una din nopți şi un cadavru este descoperit înjunghiat chiar în compartimentul vecin lui Poirot. El este însărcinat să conducă ancheta şi toți pasagerii din vagon devin suspecți. Urmează apoi declarațiile fiecăruia în urma cărora Poirot trebuie dezlege misterioasa crimă. A fost dificil să urmăresc declarațiile tuturor pasagerilor, fiind în jur de 15 persoane de diferite naționalități şi tot atâtea mărturii. A ajutat mult faptul că în carte la pagina 80 este inclusă o hartă a vagonului şi astfel am putut vizualiza fiecare compartiment cu numele ocupantului. Nu vă zic mai multe pentru că v-aş strica lectura şi rămâne să încercați singuri să descoperiți misterul.

Finalul a fost unul surprinzător şi imprevizibil care m-a făcut să zâmbesc şi mi-a dat o stare de bine. Curios nu? Dacă există cineva în lumea asta care a reuşit să intuiască acel final cu siguranță merită un premiu.

Crima din Orient Express este alegerea perfectă pentru cineva care nu a descoperit încă magia romanelor polițiste semnate de Agatha Christie.

Nota mea: 5/5

💜💜💜

 

 

Recenzie Femei-Charles Bukowski

Date tehnice

Editura: Polirom

Colecția: Top 10+

Anul apariției: 2012

Anul publicării: 1978

Număr pagini: 326

Descriere

Protagonistul romanului Femei, Henry Chinaski (alter ego al autorului, prezent în mai multe cărți ale sale), este un scriitor alcoolic, mare amator de femei, măcinat de gândul ratării. Dincolo de obsesia pentru sex, băutură şi pariuri la curse şi de predilecția pentru scenele de umor negru care răsar, alături de erotismul dezlănțuit, la fiecare pagină, se ghiceşte disperarea naratorului care-şi strigă singurătatea, nevoia de tandrețe si compasiune.

Părerea mea

Romanul “Femei” intrase de puțin timp în lista mea de lecturi viitoare. Am ales acest titlu pur şi simplu la nimereală, mai mult din dorința de a citi cât mai curând ceva de Bukowski. L-am văzut recomandat de câteva ori, curios lucru, de femei. Mi s-a părut ciudat la început. Nu înțelegeam de ce nişte femei ar putea recomanda o astfel de carte, care în opinia mea este mai mult o lectură bărbătească.

Am început să-l citesc pe Bukoswki şi m-am trezit într-o mare de descrieri sexiste, vulgare şi dezgustătoare a relațiilor pe care protagonistul le are cu nenumărate femei. Am încercat să le țin socoteala la un moment dat, gândindu-mă că poate una din ele va fi mai importantă în viitor, însă le-am pierdut şirul.

Mi-a fost greu să parcurg primele 50-60 pagini, fiind convinsă că o s-o abandonez, însă ceva m-a făcut super curioasă în acelaşi timp. Deşi sunt obişnuită cu limbajul vulgar în cărți, m-a deranjat destul de mult la început. De ce trebuie să menționezi despre sex, băutură şi femei pe fiecare pagină? Am reuşit totuşi să tolerez limbajul, reuşind chiar să-l suport şi pe “eroul” nostru.

Henry Chinaski în vârstă de 50 ani, este un scriitor alcoolic, mare amator de femei, care îşi câştigă existența citind din poeziile sale în diverse localuri. Ambiția sa supremă era să trăiască până la 80 ani şi atunci să i-o pună uneia de 18 ani.

L-am găsit deranjant, dezgustător, vulgar, misogin până la Dumnezeu şi înapoi, în principiu i-aş atribui numai adjective negative, de fapt chiar aşa îl vedeam în majoritatea timpului, un personaj negativ.

Cartea mi-a inspirat o stare de relaxare totală. Parcă stăteam la cafea cu autorul(el la bere) şi îmi povestea aventurile sale, ce femei a avut şi care i-au scăpat, povestite la persoana I, într-un stil simplu şi uşor de parcurs.

“Femei: îmi plăceau culorile hainelor lor; felul în care mergeau; cruzimea de pe unele chipuri; din când în când frumusețea aproape pură a unui alt chip, total şi încântător feminin. Erau mai cu moț decât noi; plănuiau mult mai bine şi erau organizate mai bine. În vreme ce bărbații se uitau la fotbal sau beau bere sau jucau popice, ele, femeile, se gândeau la noi, concentrându-se, studiind, decizând dacă să ne accepte, să ne dea papucii, să ne schimbe, să ne ucidă sau, pur şi simplu, să ne părăsească. În cele din urmă, nici nu prea conta. Indiferent ce făceau, noi sfârşeam singuri şi nebuni.” 

Ce mi s-a părut suspect spre final este faptul că am început să-i țin partea lui Chinaski, să-mi stârnească milă, pentru că am putut să văd în el un bărbat slab, singur, care tânjea dupa nişte sentimente umane, dar totodată fiindu-i frică de ele. M-am bucurat foarte mult când am citit ultima pagină, abia acolo la final am putut să descopăr schimbarea.

În concluzie pot să spun că mi-am satisfăcut curiozitatea în privința lui Charles Bulowski, ba chiar m-a stârnit să mai citesc şi alte titluri de la el.

“FEMEI” este clar o carte pentru adulți, recomandată tuturor celor care vor să citească o carte altfel şi sunt capabili să o înțeleagă fără să analizeze prea mult şi să-i găsească nod în papură.

“Fiecare femeie este diferită. În esență, par să fie o combinație între ce-i mai bun şi ce-i mai rău -o combinație de magic şi îngrozitor. Totuşi, sunt bucuros că există.”

Mulțumesc echipei Cartepedia.ro pentru exemplarul oferit.

Cartea poate fi cumpărată de aici.

💜💜💜

Recenzie Un bărbat pe nume Ove-Fredrik Backman

Date tehnice

Editura: Art

Colecția: Musai

Anul apariției: 2017

Număr pagini: 428

Descriere

Ove este cel mai morocănos om pe care vi-l puteți imagina, un bătrân mizantrop căruia îi plac regulile stricte, rutina, lucrurile utile în viață și care n-are răbdare pentru amabilități gratuite cu vecinii. Își divinizează mașina Saab, marca lui de suflet, și judecă oamenii după ce mașină conduc, disprețuind profund, se înțelege, automobilele străine. Se crede înconjurat de idioți și crede că lumea se duce de râpă cu toți filfizonii ăștia cu cabluri albe în urechi care angajează pe cineva să le schimbe un bec. A fost detronat din funcția de președinte al asociației de proprietari – în urma a ceea ce el a numit a fi „o lovitură de stat” -, dar tot el e regele cartierului, pe care îl inspectează nesmintit în creierii dimineții să se asigure că totul este în ordine. Lumea îl consideră teribil de urâcios. 

Părerea mea

O altă carte care a intrat direct în topul preferatelor de anul acesta. În ciuda celor 428 pagini, am devorat-o. Este scrisă într-un mod simplu şi lejer, de aceea este uşor de citit şi înțeles. Mi-a plăcut stilul lui Fredrik Backman şi sper ca pe viitor să se publice la noi şi alte romane scrise de el.

O carte minunată, care m-a făcut să râd în unele capitole, urmând ca în următoarele să mă facă să plâng şi să-mi rupă inima.

După cum ne putem da seama din titlu cartea îl urmăreşte pe Ove, un bărbat în vârstă de 60 ani, cel mai morocănos personaj întâlnit de mine, însă în acelaşi timp l-am găsit super amuzant, m-am regăsit pe alocuri în el, pe scurt l-am adorat.

“Ove e genul de om care verifică starea lucrurilor dându-le un şut.”

“Ove e instinctiv sceptic în preajma oamenilor de peste un metru optzeci. Experiența îi spune că sângele nu poate ajunge la creier la o asemenea înălțime.”

Ove îşi face imediat o părere despre oamenii din jurul lui, catalogându-i pe baza celor mai mici şi neînsemnate detalii.

“Ove nu prea crede nici că ar trebui să aibă drept de vot cine nu ştie să parcheze cum trebuie.”

Acțiunea cărții  este reprezentată de viața trăită de Ove în micul cartier rezidențial, în care Ove acționeaza ca un justițiar, precum şi interacțiunile acestuia cu vecinii săi.

Apar de asemenea întâmplări petrecute în tinerețea lui, întâmplări care o includ pe soția lui, persoana care practic va influența comportamentul lui Ove din prezent. În urma unei tragedii petrecute cu soția sa, Ove ajunge să ia o decizie drastică în privința propriei persoane.

“Pentru el totul era alb sau negru. Iar ea era culoare. Toată culoarea lui.”

Din acest punct începe schimbarea pentru el, ajunge să ia contact mai des cu vecinii săi, pe care deşi nu îi suportă va reuşi să găsească în ei un motiv puternic pentru a-şi reconsidera planurile de viitor.

Un bărbat pe nume Ove este cu siguranță şi o lecție de viață. Putem conştientiza că nu trebuie să trecem singuri prin perioadele grele ale vieții, ci este de ajuns să aruncăm un ochi în vecinătatea noastră. De asemenea te face să rămâi pe gânduri şi să analizezi unele situații devenite obicei în societatea noastră.

“În ziua de azi, totul este depăşit înainte să apuce să se uzeze. O țară întreagă care aplaudă faptul că nimeni nu face mai nimic temeinic. Proslăvirea fară rezerve a mediocrității.”

O carte pe care o voi recomanda multă vreme de acum înainte!

Mulțumesc din suflet  echipei Cartepedia.ro pentru că mi-a dat şansa să descopăr această minunăție!

Cartea poate fi achiziționată de aici.

Recenzie Băşica Lumii şi a ne’Lumii(Miasma #2)-Flavius Ardelean

Date tehnice

Editura: Herg Benet

Colecția: Cărțile Arven

Anul apariției: 2017

Număr pagini: 546

Descriere

Romanul „Bășica Lumii și a ne’Lumii” continuă aventurile celor trei tovarăși de drum din „Scârba sfântului cu sfoară roșie”, aflați acum pe căi diferite, dar cu aceeași destinație: cetatea Mandragora, cea chinuită de Frații Spânzufrații. Danko Ferus învață de la ne’Oamenii Porții ce înseamnă adevăratul Cuvânt cel Dintâi, Femeia Umbră suflă viață peste oasele îngropate ale lui Bartholomeus și adevăratul Taush primește nou trup de la Căutătorii de Cheie din Valea Roasă, dar în ne’Lume Marea Larvă a început să se foiască și ne’Oamenii se pregătesc de război. Cu „Bășica Lumii și a ne’Lumii” pășim și mai adânc printre luminile și umbrele vastului univers al seriei Miasma, un amplu proiect de fantezie întunecată al unuia dintre cei mai fascinanți scriitori de literatură fantastică din România.

Părerea mea

Pe cât de mult am aşteptat volumul acesta, pe atât de mult m-a chinuit. Spun m-a chinuit pentru că mi-a trebuit aproape o lună să îl citesc integral. Am început lectura în luna august, nefiind o lectură potrivită pentru vară m-am oprit. A venit luna septembrie, vremea capricioasă, frigul şi am intrat altfel în atmosfera romanului.

După o pauză de un an de la lecturarea volumului 1, mi-am dat seama că mi-a fost dor de stilul lui Flavius Ardelean…dor să citesc întâmplări imposibile, să descopăr personaje noi şi ciudate, dar mai ales dor să închid cartea după un pasaj grotesc şi de-a dreptul scârbos, însă să o redeschid în secunda următoare, pentru că mă aflu sub hipnoza flaviusardeleniana 🙂

“Uitați de orice tristețe a morții pe care ați simțit-o în viața voastră de până acum-la moartea părinților, surorilor, fraților, bunicilor sau prietenilor-, căci acelea nu sunt decât deşarte emanații ale altei lumi, credința prostimii că moartea, fiind sfârşitul, este prilej de doliu. Nicidecum! Moartea este cel mai înalt piedestal pe care putem urca pentru a privi spre lume; moartea este îmbucurătoare tocmai pentru că este sfârşitul-este punctul culminant al acestei anomalii numită viață.”

Romanul este structurat în 4 părți, în care aflăm poveştile amănunțite a celor 3 personaje cunoscute deja, Bartholomeus, Danko, Taush, apoi ne sunt introduse personaje noi, Ulrik şi Karina, însoțiți fiecare de povestea cuvenită. În partea finală ne este povestită lupta finală a lumilor, lupta pentru care s-au pregătit toate personajele, fiecare în felul şi cu scopul lui.

Cum spuneam, Flavius Ardelean a reuşit iar să mă hipnotizeze, să mă facă să rămăn blocată minute in şir, să mă întristeze, să mă dezgust şi totodată să mă facă să rezonez cu urâtul.

Un stil de scriere unic, cu care aveam impresia că nu reuşesc mereu să țin pasul şi că nu îmi imaginez corect ceea ce citesc, făcându-mă astfel sa recitesc unele pasaje pentru a vizualiza mai bine. Pornind de la această mică problemă a mea îmi imaginam cum ar fi dacă întreaga serie ar fi publicată şi sub formă de benzi desenate, folosind talentul ilustratorului prezentei serii. Cred că ar ieşi ceva super tare.

Un volum care mi se pare mai bun decât precedentul, mai curajos şi care arată superb. Cred că este cea mai frumoasă şi aparte carte, din punct de vedere estetic, citită de mine. Atât coperțile, cât şi ilustrațiile prezente la fiecare început de capitol sunt spectaculoase şi uimesc precum cuvintele lui Flavius Ardelean. Ecaterina Gabriela este de vină, un duo ca la carte.

În concluzie dacă vreți să descoperiți lumi fantastice, întunecate, personaje memorabile şi poveşti nemaiauzite, citiți seria Miasma!!!

Cui aş putea să o recomand? Tuturor cititorilor care nu au prejudecăți în privința autorilor români contemporani, iubitorilor de fantasy şi dark fantasy şi în general celor care vor să citească altceva. Plus că este super potrivită pentru perioada aceasta a anului, deci puneți mâna pe ea!

Mulțimesc editurii Herg Benet pentru exemplar!!!

Cartea poate fi gasită aici.

Ce am citit în luna Iulie 2017

Iată că s-a mai scurs o lună, o lună bogată pentru mine, iulie a devenit oficial cea mai bogată lună în privința numărului de cărți citite.

1.Printre tonuri cenuşii-Ruta Sepetys

O carte minunată, care a intrat în topul meu de cărți preferate. 5☆

2.Fata cea bună-Mary Kubica

Un thriller captivant, aveti recenzia cărții aici.

3.Nojoud, divorțată la 10 ani-Nojoud Ali

4.Jurnalul albastru-James Levine

O carte şocantă! Deşi a avut doar 250 pagini, mi-a luat foarte mult să o citesc pentru că este foarte dură, nişte detalii absolut şocante care mă îngrozeaua.

De aici încep cărțile citite în cadrul maratonul de citit BooktubeAThon 2017. Am reuşit să bifez 4 cărți din cele 7 propuse inițial, însă practic cu aceste 4 cărți am îndeplinit toate cele 7 cerințe oficiale. Sunt foarte mulțumită de mine, 4 cărți în 7 zile, 874 pagini într-o săptămână.

5.Cele treisprezece motive-Jay Asher

Am bifat cerința 2, o carte populară. Cred că este dezamăgirea lunii, am avut aşteptări mari de la această carte şi s-a dovedit a fi mediocră. 3☆

6.Fantoma Aniei-Vera Brosgol

Am bifat cerința 7, o carte la alegere. A fost primul roman grafic citit vreodată şi mi-a plăcut foarte mult acest concept.Vreau să mai încerc astfel de romane.4☆

7.Crimă prin mica publicitate-R.O.Braşoveanu

Am bifat cerința 3, o carte pe care să o citeşti într-o zi. Un roman polițist în stilul Rodicăi, cu o idee bună, însă cu ceva lipsuri. 3☆

8.Num3re-Rachel Ward

Am bifat cerința 5, o carte pe care să o citeşti în întregime în aer liber. O premisă interesantă, captivantă şi un final surprinzător.3☆

Sper să reuşesc aceeaşi performanță şi în luna august.

💜💜💜

Recenzie Fata cea bună-Mary Kubica

Date tehnice:

Editura: Herg Benet

Colecție: Passport

Anul apariției: 2017

Număr pagini: 384

Descriere

“Am tot urmărit-o în ultimele câteva zile. Știu de unde își face cumpărăturile, cunosc spălătoria ei de haine preferată, am aflat unde lucrează. Nu i-am vorbit până acum. N-aș putea să-i recunosc timbrul vocii. Încă nu știu ce culoare au ochii ei sau cum arată când este îngrozită. Dar urmează să aflu.“

Într-o seară, Mia Dennett intră într-un bar unde ar trebui să se întâlnească cu iubitul ei, cu care are o relație încurcată. Când acesta nu apare, Mia pleacă alături de un străin enigmatic. La prima vedere, Colin Thatcher pare o alegere perfectă pentru o aventură de o noapte. Dar să ajungă acasă la Colin se va dovedi cea mai cumplită greșeală pe care Mia a făcut-o vreodată. Când Mia dispare, mama ei, Eve, și detectivul Gabe Hoffman nu se vor da în lături de la nimic pentru a o găsi și a o aduce acasă. Dar niciunul dintre cei doi nu ar fi putut să prevadă complicațiile emoționale care într-un final le vor distruge lumea în care au trăit până atunci. Cu stilul unui thriller captivant și tensionat, „Fata cea bună“ este un puternic roman care îți arată că în familiile perfecte nimic nu este ceea ce pare la prima vedere.

Părerea mea

O nouă carte din seria de traduceri a celor de la Herg Benet şi o nouă surpriză plăcută pentru mine. Au ales să publice în colecția Passport titluri pentru toate gusturile. Romanul de față fiind dedicat iubitorilor de thrillere.

Fata cea bună, o carte pe care am ales-o datorită faptului ca era asemănată cu o altă “fată” celebră de Gillian Flynn.

Am pornit lectura aşteptând ceva, însă nu l-am primit, dar cu toate astea mi-a făcut plăcere să parcurg acest roman.

Povestea debutează cu prezentarea Miei Dennett, această “fată bună”, fiica unui judecător celebru, profesoară de meserie, cu un trecut tumultos, pozând întreaga familiei într-o familie perfectă. Mia dispare într-o zi şi de aici porneşte aventura.

Acțiunea începe şi este prezentată din trei perspective (mama Miei, detectivul care se ocupă de cazul ei şi a bărbatului care i-a provocat dispariția), cu oscilații între trecut şi prezent. Această manieră destul de populară în romanele polițiste, mi se pare un pic amețitoare, însă am reuşit să țin pasul cu povestea.

Capitolele din trecut se învârt în jurul legăturii dintre Mia şi Colin, bărbatul care a răpit-o. Căci da, dacă nu v-ați dat seama până acum este vorba despre o răpire. Mi s-a părut foarte interesant faptul că autoarea a ales sa dezvolte astfel această legătură dintre ei, simptomele Miei fiind specifice Sindromului Stockholm.

Prezentul, pe de altă parte, este evidențiat prin capitole în care aflăm dedesubturi ale familiei Dennett, care se dovedesc a fi destul de putrede.

Personajele sunt descrise succint, însă în urma acțiunilor şi gândurilor lor reuşim să le înțelegem personalitatea, calitățile şi defectele.

Mi-au plăcut foarte mult pasajele în care erau relatate diversele dialoguri sau acțiuni dintre Mia şi Colin. Acele tachinări, raspunsuri sarcastice şi cuvinte spuse în batjocură, m-au păcălit fiind ferm convinsă că am ghicit cum va evolua totul.

Au fost momente în care l-am urât pe Colin, urmând ca la final să ajung sa o urăsc pe Mia.

Cartea este scrisă într-un stil alert, uşor de citit şi de înțeles. Cristina Nemerovschi a făcut o treabă bună, cuvintele ei bine alese au ajutat la curgerea lină a acțiunii.

Am apreciat faptul că deşi prevezi cumva cum vor evolua lucrurile, romanul a avut puterea să mă surprindă mult cu acel final care mi-a frânt inima.

Dacă sunteți în căutarea unui roman captivant şi imprevizibil, recomand Fata cea bună!!!

I-am acordat doar 4 steluțe pe Goodreads pentru că mi s-au părut în plus unele scene care au avut loc în familia ei.

Nota mea: 4/5

Mulțumesc mult editurii Herg Benet pentru exemplar.

Cartea o găsiți aici.

💜💜💜

Recenzie Carrie-Stephen King

Date tehnice

Editura: Nemira

Anul publicării: 1973

Număr pagini: 216

Descriere

Carrie este o adolescenta timida si retrasa, care, din copilarie, indura persecutiile si ironiile colegilor de clasa. Umilintele la care o supun devin o tortura din care simte ca nu mai poate iesi. Mai mult, este si victima fanatismului religios al mamei sale, o fiinta violenta, brutala.

Cand disperarea ajunge la apogeu, Carrie isi descopera o putere inspaimantatoare – telekinezia -, ce-i ofera darul razbunarii: poate sa miste, sa arunce, sa zdrobeasca si sa incendieze orice de la distanta.

Părerea mea

Mărturisesc de la bun început cât de mulțumită sunt de faptul că l-am descoperit pe Stephen King prin Shining, nu prin Carrie.

King a scris Carrie într-o perioadă tulbure a vieții sale, înecată în alcool. Nemulțumit şi el de ce a ieşit la final, a aruncat manuscrisul la gunoi, însă a fost salvat de soția sa.

Mi se pare că se observă clar că mister King era la început în ale scrisului şi nu îşi găsise încă stilul caracteristic, care va fi emblematic mai târziu.

Să citeşti Carrie după Shining este o tortură. Lecturarea acestei cărți m-a făcut să-mi dau ochii peste cap de nenumărate ori. Ca să nu mai zic de cât de previzibilă mi s-a părut.

În mare, romanul o are în centrul acțiunii pe Carrie White, o adolescentă ciudată, hulită şi chinuită de toate personele din jurul ei. Prieteni nu are, mama ei este o femeie religioasă, cu nişte concepții învechite şi absurde, nu este chiar o frumusețe, deci pachetul complet pentru un adolescent de care eşti sigur că o va lua razna la un moment dat. Carrie adună atâtea resentimente şi furie interioară încât descoperă că deține o putere “magică”, telekinezia.

Telekinezia este abilitatea de a mişca, a incendia şi a face lucrurile sa zboare doar cu puterea minții. O să ajungă astfel să se folosească de această armă personală pentru a se răzbuna pe toate persoanele care au batjocorit-o.

Răzbunarea ei este punctul culminant al cărții, o să provoace un dezastru uriaş. Partea aceasta s-a vrut a fi elementul horror, însă nu m-a impresionat deloc.

M-a obosit foarte tare modul în care a fost scrisă, sau poate aşa a fost tradusă, adica extrem de prost. O să arunc un ochi pe varianta în engleză ca să nu acuz degeaba. Foarte multe paranteze, cu gandurile personajelor în timpul acțiunii, interjecții penibile şi dialoguri fără noimă.

Un aspect care mi-a plăcut a fost finalul, pe care nu l-am prevăzut. Datorită lui i-am acordat un rating mai mare pe Goodreads.

În concluzie, Carrie a fost pentru mine o dezamăgire. Eu care mă sperii destul de uşor, n-am gasit nimic înfricoşator aici, iar dacă nu ai citit încă nimic de Stephen King te sfătuiesc să NU începi cu Carrie.

Nota mea: 3/5

Recenzie Acest cântec neîmblânzit-Victoria Schwab(Monştrii din Verity #1)

Date tehnice

Titlul original:This Savage Song

Editura:Herg Benet

Număr pagini:425

Anul publicării:2016

Traducere:Flavius Ardelean

Date despre autor

Victoria (V.E) Schwab, născută pe 7 iulie 1987, este o autoare americană care a publicat romane fantastice, cărți pentru copii şi literatură YA. Este rezultatul melanjului dintre o mamă britanică, un tată din Beverly Hills și o educație specifică sudului american. De asemenea, spune povești.
Adoră basmele, folclorul și poveștile care te îndeamnă să găsești în această lume mai mult decât realitatea aflată aparent la îndemână îți poate oferi.

Descriere

Kate Harker si August Flynn sunt moştenitorii unui oraş divizat – un oraş în care violența de zi cu zi a dat naştere unor monştri cât se poate de reali. Tot ceea ce îşi doreşte Kate este să fie la fel de nemiloasă precum tatăl ei, care obligă oamenii să îi plătească pentru protecția pe care le-o oferă împotriva întunericului neînduplecat. Tot ceea ce îşi doreşte August este să devină uman, cu o inimă tot atat de bună precum cea a tatălui său, şi să joace un rol mult mai important în sprijinirea celor inocenți – însă cum poate dacă el este chiar unul dintre monştri? Unul care poate să fure sufletul cuiva cu un simplu acord al muzicii? Când se iveşte ocazia de a o putea supraveghea pe Kate, care tocmai ce a fost dată afară de la cea de a şasea şcoală şi se întoarce astfel acasă, August se dedică in întregime misiunii sale.

¤Pentru început vreau să laud originalitatea cărții din punct de vedere tehnic, să zicem. Autoarea a avut grijă să aleagă cu atenție detaliile pentru a fi sigură că te capturează între paginile ei. Numele “Acest cântec neîmblanzit”,  la care adăugăm imaginea viorii prezentă pe copertă şi detaliul care mi-a plăcut cel mai mult, capitolele sub formă de versuri:

Versul întâi-Monstrule, îmi dai voie?

Versul doi-Monstrul vede, monstrul face

Versul trei-Fugi, monstrule, fugi!

Versul patru-Înfruntă-ți monştrii

Toate la un loc ne subliniază clar care va fi arma supremă în povestea noastră: MUZICA.

¤Un roman YA atipic, din care lipsesc povestea de dragoste, inimioarele şi fluturaşii. Ne este prezentată o relație ciudată dintre un băiat şi o fată, care se vor cunoaşte, se vor lupta unul cu celălalt, unul pentru celălalt şi apoi, amândoi împotriva tuturor.

¤Ea este Kate Harker, o fire puternică, luptătoare, rebelă.El este August Flynn un băiat fragil, ținut izolat de părinții săi. Amândoi locuiesc în metropola Verity, un oraş mare, dar dezbinat, împărțit în urma unui Fenomen în Oraşul de Nord şi Oraşul de Sud.

“Dacă stăteai în partea de Nord, erai în teritoriul lui Callum Harker. Dacă stăteai în cea de Sud, erai în cel al lui Henry Flynn. O soluție atât de simplistă la problema celor şase ani brutali şi haotici de lupte, sabotaje, crime şi monştri. Trage o linie în nisip. Rămâi pe partea ta.”

¤Toată lumea era conştientă de prezența lor, a Monştrilor. Monştrii apar din cauza violenței dintre oameni, fiecare crimă elibera un monstru în lume.

“-Corsai, Corsai, dinți şi gheare,

Umbre şi os, vă vor roade cruzi.

-Malchai, Malchai isteți şi vicleni,

Zâmbind şi muşcând şi sugând din voi tot.

-Sunai, Sunai, ochii ca tăciunele, 

Îți vor cânta şi-ți vor lua sufletul.”

“Corsaii se hrăneau cu carne şi oase, Malchaii cu sânge, iar cui aparținea sângele nu însemna nimic pentru ei. Sunaii nu se puteau hrăni decât cu păcătoşi.”

¤După cum aflăm din descriere, August va primi misiunea de a sta în preajma lui Kate, să o studieze şi să îi afle secretele. Îşi îndeplineşte misiunea parțial pentru că la un anumit punct, totul ia o întorsătură neaşteptată. N-o să mai ştie cine este cu adevărat un monstru şi cine nu, n-o să mai aibă încredere în nimeni şi astfel începe acțiunea plapitantă.

¤N-am citit eu multe cărți fantasy, însă aceasta a ridicat ştacheta mult. Victoria Schwab mi-a demonstrat cât de creativă, imprevizibilă şi surprinzătoare poate fi. A descris totul atât de lin, fără exagerări şi descrieri inutile. M-a introdus într-o stare ciudată cumva, o să râdeți dar o s-o numesc transă. Cred ca muzica ajungea din carte până la mine. M-a făcut să fiu relaxată, dar mi-a accelerat pulsul de la o pagină la alta şi de câteva ori mi s-a făcut pielea de găină. Foarte frumos stilul ei…mai vreau!

¤Să nu uităm să lăudam munca lui Flavius Ardelean care a ales exact cuvintele potrivite pentru a ne oferi o curgere plăcută a poveştii.

¤Romanul m-a trimis cu gândul la Miss Peregrine şi trilogia Grisha. Nu ştiu dacă este o combinație potrivită, însă dacă v-au plăcut cele doua, cu siguranță veți adora “Acest cântec neîmblânzit”

¤Finalul a fost neaşteptat. Am avut un minişoc şi am avut reflexul de a trânti cartea şi să exclam: “Nuuu tee creeddd!!!”😱 Deci stau ca pe jar până apare următorul volum.

¤I-am acordat 4 steluțe pe Goodreads pentru că începutul a fost prea lent, primele 60-70 pagini nu m-au captivat total şi astfel eram distrasă de chestiile neimportante din preajma mea.

¤Trăgând linie, mă bucur că am avut ocazia să o citesc şi o recomand tuturor iubitorilor de fantasy, indiferent de vârstă.

Nota mea: 4/5

Mulțumesc mult Editurii Herg Benet pentru exemplar!!!

Cartea se poate comanda aici.

Lectură placută!💜